ci-logo_cmare-4-300x179-app

Învățăm și ne Distrăm

CREATIV INFINIT reunește un program de Afterschool, dar și Cursuri de Artă și Dezvoltare. La noi au prioritate: 

VESELIA, BUCURIA, INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ, VISAREA  și PRIETENIA.

Despre noi

Acest proiect a fost visat, dorit și împlinit de mine, ANA-MARIA BARTHA, mămica a doi băieți minunati. Prin urmare, fiecare zi este gândită din perspectiva PĂRINTELUI.

Creativ Infinit s-a născut din PASIUNE, din IUBIREA PENTRU COPII și din dorința de a aduce ARTA mai aproape de oameni și, mai ales, de copii.

Activități zilnice

Planificarea activităților joacă un rol important în dezvoltarea fizică și emoțională a Copilului.

Orar
O comunitate

Copiii primesc sprijin emoțional tot timpul, în orice situație și fiecare conflict sau nemulțumire se rezolvă prin discuții.

Despre noi
Contactați-ne

Interacțiunea cu părinții în timp real este foarte importantă.

Contact

Cursuri CREATIVE

Pentru că avem profesori minunați la opționalele pe care le oferim copiilor la Afterschool, am decis să organizăm un set de cursuri la care să poată participa și copii care nu sunt înscriși la Afterschool.

Creativ infinit Orar

Odată ajunși la afterschool copiii se schimbă în hăinuțe confortabile, se joacă, socializează, se deconectează, servesc pranzul apoi, îndrumați de doamnele învățătoare, merg în sălile de curs pentru începerea programului de teme.

Dacă avem armonie toate celelalte cresc frumos în fiecare zi!
ASTĂZI ALEG SĂ ZÂMBESC!